Harlequin
Arlechino este numele dat de comedia italiană unui personaj aparte cu o istorie ce pare să fi început încă din perioada faraonilor și a supraviețuit luând diferite forme până în zilele noastre: bufonul.
Dincolo de aparențele comice, măscăriciul întruchipează un fel de conștiință ironică, este o parodie a persoanei, a eului, care trădează multiplicitatea, nestatornicia ființei, exprimă cealaltă față a realității,aceea pe care încercăm de obicei să o ascundem după un paravan personalizat al demnității. În perioada sa de glorie,bufonul era de regulă întâlnit în compania regilor, având în ultimă instanță scopul de a exprima pe un ton glumeț lucrurile cele mai grave – astfel, nici persoana regelui nu era scutită de această critică voalată, și nu o singură dată salvatoare de vieți.
Era de așteptat ca arta să omagieze o astfel de existență, zugrăvindu-l pe bufon cu un soi de respect și demnitate. E de ajuns să ne gândim la piticii evocați cu atâta simpatie de Velazquez,la nostalgicii circari ai lui Picasso, sau mai familiarii arlechini ai lui Baba. Prin seria Harlequin nu doresc decât să continui această tradiție, să reafirm existența, importanța și de ce nu frumusețea personajului.
Unde este totuși arlechinul în lucrările prezente? Deși veșmântul este un articol ce are ca prim scop acela de a acoperi, a avut totodată și dintotdeauna o altă funcție, aceea de a exprima, arăta apartenența la o societate,la o epocă, la o credință, poate transmite o idee, poate arăta deținerea unei funcții, poate vorbi despre o stare interioară,despre anumite trăsături sau experiențe ale unei presoane, etc. Regele, preotul, bufonul, soldatul, medicul, mireasa, îndoliatul, toate aceste poziții au cerut o înveșmântare caracteristică.
Astfel, mi-am imaginat că specificitatea personajului ar putea la fel de bine sugerată - masca sa neagră a fost transformată într-un tumult de pliuri negre, hainele, confecționate de regulă din bucăți de țesătură albe și negre sau având culori diferite într-un un joc dezordonat și contrastant de culori, forme și materialitați.
În final,doresc ca ansamblul expozițional, care alătură picturii forme de instalație sa fie privit ca întreg, această ultimă alăturare transformându-se simbolic într-un fel de joc al arlechinului, un arlechin contemporan.