Exi(s)t
Proiectul meu se bazează pe gândurile centrale ale existențialismului. Reinterpretând și suprascriind analizez caracteristicilor formale și psihoanalitice ale anxietății și al singurătăţii.
Înstrăinarea omului faţă de sine poate fi interpretată ca o problemă de viață specifică, care este înrădăcinată în natură. Omul evadează în viaţa de zi cu zi pentru a scăpa de el însuși. Dar ce este ceea ce îl face să se îndepărteze de existența sa reală și să se scufunde în sfera vieții cotidiene? Ce il face sa fuga in exterior, într-un mediu prin care devine și mai impersonal. De ce fuga nu se face în sine, pentrua-și găsi scopul? Este dificil pentru o persoană să-și accepte adevărata existență, sa-si asume responsabilitate pentru acțiunile sale, iar astfel construiește un nimeni impersonal, care este determinat de anumite reguli deja formate de mediul cotidian.
În starea de singurătate suntem responsabili de propriile noastre decizii, iar în această stare de conștiință ne putem manifesta în modul cel mai personal, ca subiect al propriei noastre activități.
Lucrarea mea este rezultatul unei auto-reflecții.Pe baza acestor idei, încerc să ilustrez procesul prin care realitatea subiectivă, cu manifestările ei în spațiu,este creată. Scena este un mediu plastic care transcende realitatea, planul vizual al lucrărilor fiind cadre la limita dintre vis și realitate. Imaginile expuse impreună au un curs narativ, dar al cărui timp este suspendat, povestea neavând un inceput sau un sfârșit.
În acest proiect subiectul este analizat prin diferite medii, iar interpretare tehnică devine un instrument al experimentării. În animație, descriu prinforme vizuale experimente de gândire, diferite ca formă de Gifuri, în care evenimentele logice nu pot fi urmărite. Astfel granițele cognitive de primire a informațiilor sunt forțate. Desenele tradiționale în tuș, diverse ca dimensiuni, ilustrațiile digitale și tehnicile demultiplicaretipice graficii crează o vizualizarea formelor interioare ale existenței spirituale. Narațiunile benzilor desenate se bazează pe unsistem logic, aflat în esența tragediilor grecești. Relațiile cauza – efect a lucrurilor au o corectitudine doar aparentă. Punctul de plecare fiind în sine principiul de bază este absurd, astfel încât o secvență logică a evenimentelor se bazează pe o teoremă imposibilă.