Ce văd jaluzelele londoneze?
Voyeurism indirect, intuitiv, prin “ochii” jaluzelelor găsite.
Proiectul a început în 2016, în Notting Hill, când prima jaluzea tip rulou a ajuns în atelierul meu. Mi-a plăcut suprafața ei, oferea libertate totală. Am crezut că va fi un caz izolat, in schimb lumea a început să îmi tot aducă jaluzele pe care să pictez. În scurt timp am început să le găsesc peste tot. Cum terminam de pictat una, o găseam pe urmatoarea, aruncată la gunoi sau prin case sau instituții abandonate. Am început să mă gândesc la cât mai multe realități pe care aceste jaluzele le-ar fi captat daca ar fi fost niște hârtii fotografice imense, expuse la ani și ani de imagini. M-am întrebat, ce se întâmplă după ce tragem jaluzelele? Mai ales atunci când suntem convinși că nu ne vede nimeni. Așa am ajuns să mă joc cu presupusa lor expunere la diferite situații, sentimente și energii. Am ales să explorez zona kitsch-ului, a izbucnirilor sexuale spontane cu o tentă de umor și testosteron specific anilor 90. Acest subiect a devenit tema principală in practica mea artistică, sunt mereu în căutarea unei noi jaluzele care să ofere un plus de diversitate colecției. Autenticul întâmplărilor văzute de jaluzele este subliniat de presupușii martori oculari sub forma discurilor de vinil găsite odata cu jaluzelele, care vor oferi o coloană sonoră expoziției.