Brainst@rm
Minte, act, creație
Furtuna poartă corpul.
Brainstorm. În propria mea interpretare este o stare interioară de tulburare, de învolburare neliniștită. Asemenea unei experiențe cathartice, ea te agită și te curăță, ușurând astfel tensiunea din lăuntric. Te îndrumă spre diverse întrebări și răspunsuri. Cercetarea mea face parte din înțelegerea existenței și a ființei, desenând astfel o hartă a minții.
Expoziția se adaptează la specificul locului, răspunde provocării spațiale. Este vorba de un “mindspace” simbolic reprezentat prin “storm”, prin care apare o metamorfoză psihofizică.
Subsolul casei natale a lui Matei Corvin, se aseamănă cu un pântec, un loc intim, care oferă siguranță. La acesta se adaugă suprastraturi de elemente spațiale, proiecții, mișcare, lumini și sunet, pentru crearea atmosferei. Interacțiunea acestor elemente și comunicarea lor cu cei prezenți oferă caracterul recursiv al subiectului.
Omul ca să evadeze din viața lui cotidiană, monotonă și incontrolabilă, se refugiază în undergroundul intim al lumii de club, unde se regăsește într-o bulă de creație proprie. Intrând într-o oarecare stare de atemporalitate, în acest loc găsește spațiu, timp, putere, motivație și concentrare pentru descătușarea libidoului trupesc și sufletesc, rezultând astfel echilibrarea între brainstormul interior și exterior. Folosindu–se de tenebrozitatea, psihedelia desfrânată și caracterul social al subculturilor și al contraculturilor, se formează un spațiu interactiv și personal în materie – ca expoziție, social – ca eveniment, iar în brainstormurile personale – ca mesaj.
Accentul se pune pe context și pe interacțiunea dintre lucruri, căutând legături mai profunde între sistem, proces, și aspectul său social. Scopul său este de a declanșa un discurs care poate contribui la schimbare socială și la trezirea conștiinței.